Accident în zona giratoriului suspendat din Ploiești. Trei persoane au fost transportate la spital.
Două mașini au fost implicate într-un accident petrecut duminică, în jurul orei 13.00, pe DJ 102, la ieșire din Ploiești, în zona Spitalul Județean – giratoriul suspendat.
Potrivit IJP Prahova, ambele autoturisme au ieșit în decor în urma impactului, iar patru persoane au fost rănite.
La fața locului s-au deplasat două autospeciale de pompieri și o ambulanță SMURD. Conform ISU Prahova, că patru persoane au fost asistate medical, iar trei au fost preluate de echipajele de urgență și transportate la spital. Este vorba despre o femeie de 28 de ani, cu traumatism cranio-cerebral, o alta de 46 de ani, cu traumatism abdominal și traumatism caranio-cerebral, dar și despre un bărbat de 30 de ani, cu traumatism cranio-cerebral.
Poliția Prahova anunță că impactul s-ar fi produs pe fondul neacordării de prioritate.
Foto cu caracter ilustrativ