Accidentul rutier s-a produs, marți seară, pe DN1A, la km 90+500, pe raza localității Blejoi, după ce două auto au intrat în coliziune.

În urma impactului, o femeie a fost rănită și a necesitat transportul la spital.
Inspectoratul Județean de Poliție Prahova a anunțat că în accidentul rutier au fost implicați doi conducători auto.

Este vorba despre un tânăr în vârstă de 26 de ani și de un bărbat în vârstă de 51 de ani.

La fața locului s-au deplasat echipaje ale Poliției, ale Serviciului de Ambulanță și ale ISU Prahova.

„În urma accidentului, o femeie în vârstă de 44 de ani a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate”, a precizat IPJ Prahova.

Trafic în zonă, potrivit IPJ Prahova, se desfășoară normal.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentVoiculescu simte mirosul banilor. Nici nu a intrat PSD la guvernare și PPU-SL face acord politic cu partidul condus de Ciolacu
Articolul următorPNL a flexibilizat mandatul: Negocieri cu toate partidele – Cîțu: „Suntem gata să rezolvăm această CRIZĂ”