Un autoturism a rămas suspendat pe podul de la ieșirea din Ploiești spre Bucov, după ce șoferul a pierdut controlul volanului și a lovit balustrada podului.

Accidentul rutier a avut loc după miezul nopții pe podul care traversează râul Teleajen. Un șofer de 33 de ani, din comuna Iordăcheanu, nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu bordura și balustrada podului, aferentă sensului de deplasare, pe care a rupt-o, rămânând suspendat.

În urma evenimentului rutier, doi pasageri, bărbați cu vârste de 33, respectiv 24 de ani și conducătorul auto au fost transportați la spital. Șoferul nu consumase alcool.

Articolul precedentLista medicamentelor compensate din România
Articolul următorCare este starea femeii care ar putea fi infectată cu coronavirus, adusă la Iași
Ziarist cu o experientă de peste 25 de ani. O cariera in care a trecut prin presa scrisa,radio,televiziune (moderator al mai multor talk show-uri la posturi de televiziune din Ploiesti) si o vasta experienta in presa online.