Polițiștii din Câmpina au depistat încă un tânăr drogat care s-a urcat la volan în miez de noapte. Acesta este al doilea caz, după un dosar penal identic deschis în cursul zilei de ieri.

“La data de 2 iunie a.c., jurul orei 01:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră pe raza de competență au oprit,  pentru control, pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 28 de ani, din comuna Poiana Câmpina.

Cu ocazia solicitării documentelor personale și pe cele ale autoturismului, polițiștii au constatat faptul că bărbatul avea un comportament suspect, motiv pentru care a fost testat cu aparatul DrugTest, care a indicat prezența unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de punere în circulație sau conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, au transmis reprezentanții IJP Prahova.

 

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentAcțiuni de igienizare și combatere a braconajului, la Colceag
Articolul următorTrustul Realitatea nu se lasă intimidat! Minciunile lui Thuma, demontate. Ancheta continuă – care este adevărata față a președintelui CJ Ilfov?