ITM Prahova a emis, miercuri, o informare privind reglementările legale pe care angajatorii trebuie să le respecte în perioadele caniculare.

Măsurile  obligatorii sunt valabile în aceste zile, în care toată țara este vizată de avertizări de temperaturi ridicate și disconfort termic accentuat.

“În situaţia în care în judeţul Prahova se vor înregistra temperaturi de peste 37 grade C sau depăşirea pragului valoric al indicelui de confort termic (temperatură – umiditate), inspectorii de muncă vor monitoriza aplicarea de către angajatorii a prevederilor O.U.G. nr. 99/2000.

      În perioadele cu temperaturi ridicate extreme, angajatorii trebuie să asigure următoarele măsuri minimale:

Pentru ameliorarea condiţiilor de muncă:

–  reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice;

–  asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă;

–  alternarea efortului dinamic cu cel static;

–  alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenţi de aer.

Pentru menţinerea stării de sănătate a angajaţilor:

–  asigurarea apei minerale adecvate, câte 2-4 litri/persoană/schimb;

–  asigurarea echipamentului individual de protecţie;

–   asigurarea de duşuri.

Angajatorii care nu pot asigura condiţiile prevăzute mai sus, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor, după caz, trebuie să ia următoarele măsuri:

a) reducerea duratei zilei de lucru;

b) eşalonarea pe două perioade a zilei de lucru: până la ora 11.00 şi după ora 17.00;

c) întreruperea colectivă a lucrului cu asigurarea continuităţii activităţii în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă, potrivit prevederilor legale. Măsurile se vor stabili dacă temperaturile extreme se menţin pe o perioadă de cel puţin două zile consecutiv.

Pentru prevenirea unor îmbolnăviri determinate de munca în condiţii de temperaturi extreme ridicate se vor lua următoarele măsuri:

a) asigurarea de către angajator a examenului medical la angajare şi a controlului medical periodic, urmărind depistarea precoce a contraindicaţiilor pentru muncă la temperaturi crescute;

b) asigurarea primului ajutor şi a transportului la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate;

c) trecerea, după posibilităţi, în alte locuri de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecţiuni, care au contraindicaţii privind munca la temperaturi extreme ridicate” au informat reprezentanții ITM Prahova.

Aceștia avertizează că nerespectarea prevederilor Ordonanţei 99/2000 se sancţionează cu amendă de la 1.500 – 2.500 de lei.

Tot miercuri, în contextul avertizărilor meteo, autoritățile Prahova au făcut public un set de recomandări pentru populație, valabile în aceste zile de foc:

Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineții sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spații dotate cu aer condiționat (magazine, spații publice);

Evitați aglomerațiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00-18.00;

Purtați haine lejere, subțiri, deschise la culoare, pălării și ochelari de soare; Beți 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe și ceaiuri călduțe (soc, mușețel, urzici);

Mâncați fructe și legume (pepene, prune, roșii) sau iaurt (echivalentul unui pahar cu apă); mâncați echilibrat și variat insistând pe produsele cu valoare calorică mică;

Evitați băuturile ce conțin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase) în cantitate mare;

Evitați alimentele cu un conținut sporit de grăsimi, în special de origine animală;

Nu consumați alcool – vă deshidratează și vă transformă într-o potențială victimă a caniculei;

Mențineți legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilități) interesându-vă de starea de sănătate a acestora și oferiți-le asistență ori de câte ori au nevoie;

Nu lăsați copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme;

Cereți sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferință, manifestat de dumneavostră sau copilul dumneavoastră;

Persoanele care suferă de diferite afecțiuni îți vor continua tratamentul, conform indicațiilor medicului. Este foarte util ca în perioada caniculară să se consulte cu medicul curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condițiile existente;

Pentru ameliorarea condițiilor la locul de muncă se va reduce intensitatea și ritmul activităților fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static și alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător.

 

 

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentVIDEO Culisele Statului Paralel: Mandatul lui Victor Ponta, între proteste, trădări și decizii controversate
Articolul următorO nouă razie a Poliției, pe drumurile din Prahova. Amenzi de 34.000 de lei în doar două ore