Calificarea a venit ca urmare a prezenței la turneul de la Roland-Garros, unde a ajuns până în turul trei.

Jucătoarea de tenis Ana Bogdan a anunțat, într-un mesaj pe Instagram, că va participa la Jocurile Olmpice de la Paris.

Sunt atât de fericită că am ascultat ceea ce sufletul meu avea nevoie. Şi corpul meu de asemenea. Pentru că în urmă cu câteva zile, o parte din ceea ce am visat încă de când eram copil a devenit realitate. Sunt calificată oficial pentru Jocurile Olimpice pentru prima dată în carieră.

Încă îmi amintesc atât de bine acel moment, stând în faţa televizorului, urmărind echipa de gimnastică a României câştigând medalia de aur la Jocurile Olimpice la Sydney 2000 şi i-am spus familiei mele că vreau să fiu ca ele.

Vreau să merg la Jocurile Olimpice pentru a-mi reprezenta ţara şi să câştig medalia de aur, aşa cum au făcut ele. Acum pot spune în sfârşit că primul pas spre acel vis a devenit realitate”, a scris sportiva, citată de Radio România Sport.

Calificarea a venit ca urmare a prezenței la turneul de la Roland-Garros, unde a ajuns până în turul trei.

“Eşecuri, durere, sudoare, lacrimi”

“Ceea ce vreau să subliniez este:

– uneori trăim atât de mult în mintea noastră şi suntem atât de concentraţi în viitor încât uităm să trăim şi să ne bucurăm de acel simplu moment în prezent, uităm că momentul de prezent este de fapt cel care creează viitorul.

– în spatele fiecărui moment şi fiecărei imagini frumoase de succes există eşecuri, durere, sudoare, lacrimi, atât de multă muncă pe care o depui în fiecare zi din toate punctele de vedere.

Dar în final există atât de multă diversitate, atât de multă VIAŢĂ în fiecare moment, încât chiar merită! Merită atât de mult! Este vorba despre călătorie, nu despre destinaţie”, a adăugat ea.

Articolul precedentHoria Colibăşanu, într-o nouă expediţie
Articolul următorRomânia, pe locul 5 la proba de ștafetă de la Europenele de natație