Echinocțiul de primăvară în 2022 are loc duminică, 20 martie, la ora 17:33, ora României. Este momentul care marchează sosirea primăverii astronomice în emisfera nordică, în timp ce în emisfera sudică începe toamna astronomică.

Este, de asemenea, data la care se spune că „ziua este egală cu noaptea”, adică orele de lumină sunt egale cu cele de întuneric.

După echinocțiul de primăvară, durata zilei (luminată de soare) va continua să crească, iar cea a nopţii să scadă, până la data de 21 iunie, când se va încheia primăvara astronomică, odată cu solstiţiul de vară.

În regiunile polare din emisfera nordică, începe lunga zi polară, iar în cea sudică începe noaptea polară, care vor dura, fiecare, câte 6 luni. 

De la un an la altul, echinocţiul de primăvară nu are însă loc la aceeaşi dată, întrucât anul calendaristic nu este egal cu anul tropic.

Conform tradiţiei creştine, Paştele este sărbătorit întotdeauna în prima duminică după Luna Plină de după echinocţiu.

Ce înseamnă echinocțiul de primăvară

Mișcarea aparentă a Soarelui pe sfera cerească, determinată de mișcarea reală a Pământului pe orbita sa, generează pentru latitudinile noastre inegalitatea duratei zilelor și nopților la diferite perioade ale anului, datorită poziției aproximativ fixe în spatiu a axei de rotație a Pământului, precum și a înclinării sale față de planul orbitei acestuia. Astfel, pe sfera cerească, Soarele parcurge în decurs de un an un cerc mare numit ecliptică (ce marchează de fapt planul orbitei Pământului), care face cu Ecuatorul ceresc un unghi de 23° 27′, explică astro-urseanu.ro.

Echinocţiul reprezintă momentul în care Soarele, în mişcarea sa anuală, trece prin punctul de intersecţie a eclipticii cu Ecuatorul ceresc, ziua fiind egală cu noaptea în orice loc de pe Pământ. Cele două puncte de pe ecliptică, în care se află Soarele în momentul echinocţiului, se numesc puncte echinocţiale, fiind denumite punctul vernal şi, respectiv, punctul autumnal. Astfel, există două fenomene: echinocţiul de primăvară şi echinocţiul de toamnă.

Cuvântul „echinocţiu” derivă din cuvântul francez „équinoxe”, care, la rândul lui, provine din latinescul „aequinoctium”, format din „aequus” – „egal” şi „nox, noctis” – „noapte”.

Când se schimbă ora

Trecerea la ora de vară se va face în ultimul weekend din luna martie, adică peste o săptămână, în noaptea de 26 spre 27 martie 2022, când ceasurile se dau înainte cu o oră, adică ora 3:00 devine ora 4:00. „Dormim mai puțin”, cum se spune, iar 27 martie 2022 este cea mai scurtă zi a anului, având 23 de ore.

În perioada orei de vară, diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (GMT) va fi de trei ore (față de două ore când e ora de iarnă).

Introducerea orei de vară a avut ca scop creșterea numărului de ore în care oamenii beneficiază de lumina naturală a Soarelui și a fost extrem de avantajoasă pentru cei care lucrau pe vremuri în agricultură.

Însă ora de iarnă este ora considerată standard.

Sistemul orei de vară şi de iarnă presupune o ajustatare cu o oră a ceasurilor în fiecare primăvară şi toamnă. La ora de vară, ceasul se dă înainte cu o oră (ora 3:00 devine ora 4:00), în timp ce la ora de iarnă operațiunea e inversă, ceasurile se dau înapoi cu o oră și ora 4:00 devine ora 3:00.

Cât mai continuă schimbarea orei

Comisia Europeană a propus renunţarea la schimbarea sezonieră a orei în Europa, oferind statelor membre libertatea de a decide, odată pentru totdeauna, dacă doresc să aplice în mod permanent ora de vară sau de iarnă. Ar fi trebuit ca începând din anul 2021 să se renunţe la schimbarea orei de vară şi de iarnă în Uniunea Europeană, numai că pandemia de covid, iar acum evenimentele din Ucraina au împiedicat realizarea acestui calendar.

 „România și alte state trebuiau să decidă dacă vor adopta această măsură. România a decis că, deocamdată, să nu adopte această masură și acest proces este blocat în momentul ăsta la nivel european”, declara, în toamna anului trecut, europarlamentarul Victor Negresu.

În mod normal, țările Uniunii Europene ar fi trebuit să informeze Comisia asupra alegerii lor până în aprilie 2020, apoi să se coordoneze cu executivul blocului comunitar pentru ca deciziile individuale să nu afecteze funcţionarea pieţei unice.

Propunerea de renunţare la schimbarea orei a apărut în 2018 şi ar fi trebuit să intre în vigoare încă din 2019, dar unele ţări europene s-au opus.

Articolul precedentDosar penal în cazul copilului de 16 ani, bătut în secția de Poliție din Urlați
Articolul următorTineri dansatori refugiați din Ucraina, într-un spectacol umanitar la Câmpina, județul Prahova