Foarte mulți patroni de hoteluri din Prahova nu au fost de acord cu cedarea imobilelor pentru amenajarea unor spații de carantină pentru cei veniți din zonele roșii. Refuzul lor a dus la adoptarea unei decizii dure a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Astfel, hotelurile și pensiunile vor fi rechiziționate pentru organizarea unor spații de carantină.

CJSU a aprobat astfel, inițierea demersurilor necesare pentru efectuarea rechizițiilor de bunuri și prestări servicii în interes public de către Comisia mixtă de rechiziții a județului Prahova, la solicitarea autorităților publice beneficiare.

“Beneficiarii rechizițiilor de clădiri (spații de cazare) și a prestărilor de servicii în interes public vor fi stabiliți prin hotărâri ulterioare ale C.J.S.U. Prahova, după identificarea acestor spații. Conform Hotărârii C.J.S.U. Prahova nr.28/07.04.2020, măsura excepțională va fi luată cu respectarea strictă a legislației în materie și în baza „Procedurii operaționale pentru aplicarea unitară a legislației incidente în materie de rechiziții de bunuri și prestări servicii în interes public la instituirea stării de urgență sau în cazul prevenirii, localizării și înlăturării urmărilor unor dezastre“, elaborată de ANRSPS nr.872PS/18.03.2020”, a precizat Prefectura Prahova într-un comunicat de presă.

Chiar dacă vor fi rechiziționate, patronii vor primi o indemnizatie de cazare în valoare de 50 de lei/ zi pentru fiecare persoană carantinată

Articolul precedentPercheziții la suspecții de tâlhărie din Ploiești
Articolul următorPurtarea măștilor de protecție este obligatorie în Prahova, doar dacă sunt asigurate de primării!
Ziarist cu o experientă de peste 25 de ani. O cariera in care a trecut prin presa scrisa,radio,televiziune (moderator al mai multor talk show-uri la posturi de televiziune din Ploiesti) si o vasta experienta in presa online.