Companiile aeriene le recomandă pasagerilor să își ia toate măsurile de siguranţă astfel încât să ajungă în timp util la aeroport în vederea efectuării formalităţilor de check-in şi îmbarcare. 

Avertismentul vine în urma grevei Regiei Autonome a Transporturilor Pariziene (RATP), a companiei naționale de căi ferate (SNCF), a sindicatelor FO-Transports et logistique (sindicat al șoferilor), a FO-Air France (sindicat al personalului la sol), precum şi a controlorilor de trafic aerian.

Companiile aeriene ar putea fi afectate în sensul anulării/întârzierii curselor cu sosire sau plecare din/către Franţa. 

Greva din Franța se prelungește până pe 10 decembrie.

Articolul precedentCe este interzis să faci de Sfânta Filofteia!
Articolul următorAtenție, șoferi! Circulație îngreunată din cauza ceții, pe mai multe drumuri naționale