Un pacient internat pe secţia COVID a Spitalului Judeţean Ploieşti este cercetat penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor după ce a plecat din spital, ducându-se la domiciliul său din Ploieşti.

Bărbatul a fost găsit azi, adică după două zile de la părăsirea spitalului, de jandarmi.

„Având în vedere situaţia de fapt, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova au procedat la căutarea persoanei reuşind identificarea acesteia la domiciliul din municipiul Ploieşti, în data de 11.11.2020.

Cu această ocazie, s-a relaţionat cu DSP Prahova pentru a dispune măsuri din punct de vedere epidemiologic şi au fost sesizate organele de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de Zădărnicirea combaterii bolilor – nerespectarea măsurii de spitalizare, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. (1) Cod penal”, spune Jandarmeria Prahova.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentCOVID-19: 9.799 de noi cazuri la nivelul țării. Distribuția infectărilor pe județe
Articolul următorPercheziții la traficanți de substanțe interzise din Penitenciarul Ploiești