Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești au anunțat că au reținut, joi, pentru 24 de ore, un inculpat cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.

“În cauză s-a reținut faptul că, începând cu luna iulie 2020, inculpatul a racolat o persoană vătămată minoră pe care a determinat-o la practicarea prostituției, iar sumele de bani rezultate din aceasta activitate au fost însușite în totalitate de către inculpat.

Victima a fost exploatată sexual, în diferite locații închiriate în regim hotelier, pe raza județelor Prahova și Buzău, prin intermediul unor anunțuri postate în mediul online de către inculpat.

Totodată, inculpatul a recurs la monitorizarea permanentă a victimei, fapt care i-a indus acesteia o stare de temere constantă, iar, în momentul în care victima nu a mai dorit să continue activitățile, inculpatul a avut un comportament violent”, a anunțat DIICOT Ploiești.

Potrivit IJP Prahova,10 persoane au fost audiate în acest dosar.

De asemenea, în cursul zilei de ieri, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Ploiești împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Ploiești au efectuat o percheziție domiciliară, pe raza județului Prahova, în urma căreia au fost puse în aplicare un mandat de aducere, după cum informează anchetatorii DIICOT.

Persoana bănuită de trafic de minori urmează să fie prezentată, astăzi, Tribunalului Prahova, cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.

 

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentISU Prahova inundă cu 300 de tone de apă hala de la Brazi, afectată de incendiu
Articolul următorCampania de vaccinare în mediul rural merge greu. Cine trebuie să se implice, ne spune premierul Cîțu