La data 4 septembrie a.c., în jurul orei 04:50, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Breaza au fost sesizați de către un bărbat despre faptul că a ieșit cu autoturismul în afara părții carosabile, intrând în coliziune cu un cap de pod,  în timp ce conducea pe raza comunei Talea, pe DJ 206.

Din cercetări a reieșit faptul că bărbatul care a sesizat poliția era de fapt pasager pe locul din dreapta, iar conducătorul autoturismului fiind sub influența alcoolului, i-a propus acestuia să facă schimb de locuri.

În urma testării cu aparatul etilotest a bărbatului care a condus autoturismul, a reieșit o valoare de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind transportat la o unitate medicală atât în vederea acordării de îngrijiri medicale cât și pentru recoltare de mostre biologice de sânge.

În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

În baza probatoriului administrat, ieri 5 septembrie a.c., față de conducătorul autoturismului a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentPrahova. Un bărbat imobilizat la pat a murit carbonizat într-un incendiu
Articolul următorSURSE / Miniștrii USR-PLUS demisionează din Guvernul Cîțu