Și păgubit, și anchetat. Un tânăr din Podenii Noi a vrut să-și recupereze o datorie, dar a reușit doar să intre în atenția Poliției, fiind acuzat acum că a furat un cal.

“La data de 3 aprilie a.c., in jurul orei 22.00, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Bălțești au fost sesizați de către un bărbat din  comuna Bălțești despre faptul că i-ar fi fost sustrasă o cabalină.

În baza sesizării au fost efectuate verificări, stabilindu-se faptul că o persoană cunoscută ar fi sustras cabalina, care se afla pe un câmp din comună, ca urmare a unei datorii Bănești pe care apelantul i-o datora acesteia.

În urma cercetărilor efectuate, persoana bănuită de comiterea faptei a fost identificată și depistată ca fiind un bărbat în vârstă de 32 de ani, din comuna Podenii Noi”, au precizat reprezentanții IJP Prahova.

Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentANSVSA va elibera certificate de competenţă profesională pentru conducătorii şi însoţitorii de pe vehiculele rutiere care transportă animale
Articolul următorRealitatea PLUS a avut dreptate: Filmul exploziv al traseului șpăgii de la aeroport – MOMENTE CHEIE