În lunile octombrie și noiembrie 2019, Asociația Culturală Philmys desfășoară în județul Prahova episoadele III și IV din „CampaniaDa. Educația la firul ierbii”,  un proiect cultural-educativ itinerant care își propune să readucă în atenția elevilor de gimnaziu jocurile offline ca alternativă la timpul liber petrecut predominant în mediul online.

 CampaniaDA se va desfășura  în această perioadă î Colegiul Național „Nicolae Iorga” Vălenii de Munte. Colegiul „Ferdinand I” Măneciu,  Școala Gimnazială „Dumitru Brezeanu” Teișani și Liceul Teoretic „Șerban Vodă” Slănic.

„CampaniaDA. Educația la firul ierbii” propune mai multe activități, printre care reprezentarea unui spectacol interactiv neconvențional de teatru îngemănat cu un spectacol de dans și susținerea a 7 tipuri de ateliere de educație non-formală sub forma unui picnic cultural (Improvizație cu elemente specifice artei teatrale; Expresivitate non-verbală prin dans; Comunicare eficientă; Jocuri offline; Orientare și construcție prin gândire asociativă; Ideograme și origami; Jocuri de precizie, îndemânare și perspicacitate).

În perioada octombrie-noiembrie proiectul va fi implementat în școli din 8 localități din țară: Valea Danului, Corbi și Câmpulung în județul Argeș, Slănic, Vălenii de Munte, Teișani și Măneciu în județul Prahova și Calafat în județul Dolj. În plus, atelierele vor fi derulate și în cadrul Secției de Neurologie Pediatrică a Spitalului Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Alexandru Obregia din București. Tot în București va avea loc și o proiecție de film documentar pe tema proiectului, urmată de o dezbatere în cadrul Facultății de Geografie a Universității București.

Proiectul „CampaniaDa. Educația la firul ierbii” este cofinanțat de Administrația Fondului Național Cultural (AFCN). Participarea este gratuită la toate activitățile din cadrul proiectului.

 

 

Articolul precedentFOTO&VIDEO| ”Festivalul Toamnei”, un eveniment inedit organizat de elevii de la “Mihai Eminescu” din Ploiești prin care au strâns bani pentru modernizarea școlii
Articolul următorDirectorul CSM Ploiești, demis în urma ”scandalului sexual cu minore” de la club