Polițiștii din Câmpina au depistat, în flagrant, un tânăr din București care încerca să vândă o armă achiziționată anterior de pe internet.

Bărbatul  în vârstă de 28 de ani, cu domiciliul în București, dar care locuia la Câmpina, fără forme legale, a fost depistat având asupra lui un pistol de calibru 9 mm și 40 de cartușe pentru care nu deținea documente legale.

“Din declarațiile  acestuia s-a stabilit faptul că arma a fost achiziționată din mediul on-line, împreună cu 50 de cartușe, 10 din acestea  fiind folosite pentru amuzament. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii  infracțiunilor  de nerespectare a regimului armelor și munițiilor și uz de armă fără  drept”, a anunțat IJP Prahova.

Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, iar astăzi va fi prezentat unității de parchet pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Articolul precedentFostul ministru Graţiela Gavrilescu a devenit preşedintele PPUSL Prahova
Articolul următorSPFL Ploiești: Executarea silită, prin somație și valorificarea bunurilor, se suspendă
Ziarist cu o experientă de peste 25 de ani. O cariera in care a trecut prin presa scrisa,radio,televiziune (moderator al mai multor talk show-uri la posturi de televiziune din Ploiesti) si o vasta experienta in presa online.