CAS Prahova a început să încheie protocoale cu primăriile din județ, pentru a transmite prin intermediul acestora, în teritoriu, cardurile duplicat eliberate asiguraților. Patru astfel de acorduri au fost semnate până acum.

“Persoanele asigurate din orașele Breaza, Plopeni, Slănic și din municipiul Câmpina, care au depus cerere pentru eliberarea cardurilor naționale de sănătate duplicat, se pot prezenta la primăria de care aparțin pentru a intra în posesia cardului național duplicat. Predarea-primirea cardurilor duplicat se va realiza în baza unui Proces – verbal încheiat între persoana desemnată de primărie să predea/preia cardurile duplicat și persoana asigurată, cu semnătura de primire a asiguratului”, au anunțat reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate.

Decizia transmiterii documentele către beneficiari pe această cale a fost  luată pentru a veni în întâmpinarea persoanelor asigurate care nu domiciliază în Ploiești, în vederea facilitării livrării cardului de sănătate duplicat.

“Cardurile naționale de sănătate duplicat se eliberează în caz de pierdere / furt / deteriorare în baza unei cereri, a copiei C.I. și a dovezii plății contravalorii cardului. Până la primirea cardului național duplicat, asigurații vor putea beneficia de servicii medicale acordate de către furnizorii de servicii medicale aflați în relație contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate Prahova, în baza adeverinței de înlocuire a cardului național de sănătate, care are valabilitate 60 de zile”, au reamintit reprezentanții CJAS.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentDoi tineri reţinuţi după ce au spart o casă de vacanţă din Breaza
Articolul următorPrahova. Conflict violent pe o stradă din Ploieşti, aplanat după intervenţia luptătorilor antitero