Mascații au descins luni la două adrese din Ploiești și Bucov într-un dosar de furt calificat. Fapta a fost comisă în luna februarie a acestui an, când persoane necunoscute au pătruns într-o casă din Ploiești de unde au furat aproximativ 10 000 de euro.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Prahova, fiind în continuarea cercetărilor în cadrul unui dosar penal al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești au efectuat luni două percheziții domiciliare în municipiul Ploiești și comuna Bucov, la persoane bănuite de furt calificat. Trei persoane au fost conduse la sediul unității pentru audieri.

În fapt, la data de 17 februarie a.c., persoanele bănuite ar fi pătruns în interiorul unei locuințe, din municipiul Ploiești și ar fi sustras o borsetă, în care se aflau 40.000 de lei și 1.000 de euro.

În urma probatoriului administrat, față de un bărbat în vârstă de 53 de ani s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat unității de parchet competente, în vederea luării unei alte măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații  Criminale, în vederea identificării tuturor persoanelor implicate și lămurirea cauzei sub toate aspectele.

Activitatea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Matei Basarab Ploiești.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentCod galben de fenomene extreme: furtuni cu grindină – cele mai afectate județe. HARTA actualizată
Articolul următorPrahova. Soţ şi soţie agresaţi de un vecin. Victimele au fost transportate la spital