Tinerii arestați în urma unui flagrant la Ploiești, fiind suspecți de trafic de substanțe cu proprietăți psihoactive, sunt recidiviști. Cei doi au mai fost arestați în urmă cu aproximativ doi ani, tot la Ploiești. Au făcut închisoare pentru trafic de substanțe interzise și erau eliberați recent din penitenciar.

Este vorba de doi bărbați din Brăila, de 29, respectiv 30 ani, identificați în persoana lui Dragomir Ionuţ Alexandru și Bazîru Cătălin. Potrivit BCCO Ploiești, din cercetări a reieșit faptul că cei doi s-ar fi aprovizionat cu substanțe cu proprietăți psihoactive, pe care le-ar fi comercializat în cursul acestui an, în Ploiești.

În urma activității de prindere în flagrant și a percheziției la un imobil din Ploiești în care cei doi locuiau, polițiștii au descoperit 300 de grame de substanțe cu proprietăți psihoactive (sub formă de materie vegetală și substanțe pulverulente), sumele de 6.495 de lei și 55 de euro și 6 telefoane mobile.

Articolul precedentVIDEO | Tăriceanu, întâmpinat la Câmpina cu mesajul “România fără hoți. Hai la referendum!”
Articolul următorCe program va avea transport în comun din Ploiești, în mini-vacanța de Paște
Ziarist cu o experientă de peste 25 de ani. O cariera in care a trecut prin presa scrisa,radio,televiziune (moderator al mai multor talk show-uri la posturi de televiziune din Ploiesti) si o vasta experienta in presa online.