Premierul Marcel Ciolacu a declarat că toate propunerile privind finanţarea listei de medicamente compensate sunt aprobate în Guvern. Mai mult, Ciolacu a precizat că în discuţiile purtate cu producătorii de medicamente inovative s-a avut în vedere şi perspectiva producerii în România a unor astfel de medicamente.

Întrebat despre faptul că la nivelul Ministerului Finanţelor nu s-a ajuns la un consens pentru finanţare în privinţa “listei medicamentelor compensate”, Ciolacu a răspuns: “E vorba de medicamentele inovative, Şi ieri am avut discuţii împreună cu domnul ministru, cu preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Inovative. Şi vreau să vă anunţ că, în acest moment, din costurile statului român, costurile sunt 80% pentru medicamente inovative şi 20% pentru medicamentele generice. Medicamentele generice acoperă 80% dintre pacienţi, medicamentele inovative acoperă 20% dintre pacienţi (…) Nu ştiu de blocări, ce ştiu este că tot ce propune Ministerul Sănătăţii se aprobă“.

Cine sunt pensionarii care pot primi compensare de 90% la medicamente. Condițiile care trebuie îndeplinite

El a adăugat că a discutat despre perspectiva producerii anumitor medicamente în ţară.

Am vorbit punctual de Antibiotice Iaşi, fiindcă acolo şi statul poate să intervină cu sume şi pentru cercetare, dar, mai ales, pentru zona de producţie. Am vorbit de anumite medicamente care au apărut foarte recent. Din câte ştiu eu, preşedintele Asociaţiei Europene a Producătorilor de Medicamente acolo o să vină cu o propunere, astfel încât să fie cât mai eficient cheltuiţi banii“, a declarat Ciolacu.

Prim-ministrul a participat marţi, la Palatul Victoria, la prezentarea a trei caravane medicale, în cadrul evenimentului de lansare a serviciilor medicale mobile pentru mediul rural, organizat de Salvaţi Copiii România în parteneriat cu Guvernul.

Vezi și Val de scumpiri în farmacii, de la 1 aprilie! Se schimbă prețurile pentru aproape 900 de medicamente

Articolul precedentRomânia U21 câștigă cu un gol marcat în minutul 89 în Armenia și urcă pe primul loc în preliminariile EURO 2025
Articolul următorCaravana Medicală își continuă traseul în județul Maramureș. Sute de oameni au beneficiat de serviciile medicale oferite în cadrul spitalului mobil