ANM a emis sâmbătă un cod galben de ceață, atenționare valabilă în mai multe județe, inclusiv în zona joasă din Prahova. În zona de munte din Prahova este valabilă și o informare meteo de ninsori, vânt și răcire accentuată a vremii.

Atenționarea de cod galben a ANM este valabilă sâmbătă, până la ora 12.00, în zona joasă din Prahova.

Pe durata codului galben se va semnala fenomenul de ceață care va determina scăderea vizibilității sub 200 metri.

Reamintim faptul că în vigoare, până duminică, ora 10.00, este valabilă și o informare meteo de ninsori, vânt, dar și de răcire accentuată a vremii.

Pe durata informării meteo, în zona de munte, se vor semnala precipitații sub formă de lapoviță sau ploaie și se va depune polei.

„Ninsorile vor fi în general moderate cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă, iar cantitățile de precipitații vor depăși local 10…15 l/mp. În aceste zone, vremea va intra într-un proces de răcire, astfel încât temperaturile maxime vor fi negative și se vor situa sub mediile climatologic specifice perioadei”, a anunțat ANM.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentTrafic aglomerat pe DN1 Ploiești – Brașov. Coloane de mașini la Comarnic, Bușteni și Azuga
Articolul următorCoronavirus 6 februarie: 61 decese și 2611 cazuri noi în ultimele 24 de ore