Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă o perioadă de instabilitate atmosferică. Pentru Prahova şi încă şapte judeţe, ANM a emis astăzi un cod galben de vijelii, valabil până vineri dimineaţă. Meteorologii anunţă că, izolat, vor fi căderi de grindină şi cantităţi de precipitaţii de până la 60 de litri pe metru pătrat.

Potrivit ANM, începând de joi de la ora 12 până vineri la ora 9.00, vor fi intervale cu instabilitate atmosferică la munte și local în sudul și centrul țării, unde se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și intensificări ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15-20 l/mp și izolat 35 l/mp.

Începând de la ora 14.00 până la ora 23.00, în județele Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Brașov, Covasna și în zona de munte a județelor Buzău și Sibiu se vor semnala averse torențiale, intensificări ale vântului, descărcări electrice și izolat grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20-25 l/mp și izolat 50-60 l/mp, au mai avertizat meteorologii.

Articolul precedentMilitar în vârstă de 24 de ani din Ploiești, înecat în Marea Neagră
Articolul următorAccident rutier pe DN72, la Brătășanca, in Prahova
Ziarist cu o experientă de peste 25 de ani. O cariera in care a trecut prin presa scrisa,radio,televiziune (moderator al mai multor talk show-uri la posturi de televiziune din Ploiesti) si o vasta experienta in presa online.