Traficul rutier se desfășoară cu dificultate pe DN1 în Prahova, în zona stațiunilor montane. Turiștii se îndreaptă spre destinațiile unde își vor petrece minivacanța de Rusalii.

Potrivit centrului InfoTrafic al IGPR, miercuri după amiază, pe DN 1 Ploiești – Brașov sunt formate coloane de autovehicule în Bănești, Bușteni și Comarnic, pe sensul de mers Ploiești – Brașov, de circa 2 kilometri.

Pe A1 București – Pitești: coloană de autovehicule la intrarea pe DN Centura București, de aproximativ 6 kilometri.Pe A3 București – Ploiești: trafic normal.

Pe A4 Ovidiu – Agigea: trafic normal.

Pe. DN 2A, podul Ovidiu/CT: trafic normal.

Pe DN 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu: trafic normal.

Pe DN Centura București: coloane de vehicule în Berceni, Bragadiru, Chiajna, Dragomirești, Otopeni și Pantelimon.

„Pentru o circulație în siguranță în minivacanța de Rusalii, recomandăm conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă pe tot parcursul traseului, asigurându-se foarte bine înainte de fiecare manevră, să păstreze o distanță regulamentară între autovehicule, să adapteze viteza la condițiile de trafic și drum și să nu urce la volan obosiți, sau sub influența alcoolului ori a substanțelor stupefiante!” au transmis reprezentanții IGPR.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentOFICIAL: Guvernul majorează salariile profesorilor
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET