Comitetul Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Ploiești a stabilit continuarea lucrărilor pentru realizarea Pasajului “Podul de lemn”, în vederea coroborării activității cu închiderile de circulație pe liniile ferate, necesare efectuării lucrărilor, în conformitate cu Aprobarea nr. 115/25.03.2020 emisă de Ministerul Transporturilor, Compania Națională Căi Ferate, Sucursala Regională de Căi Ferate București.

Constructorul S.C. Europan Prod S.A. își va asuma răspunderea respectării prevederilor Ordonanței militare nr. 3/24.03.2020, precum și a măsurilor de protecție sanitară a personalului, pe perioada efectuării lucrărilor.

Direcția Tehnic-Investiții și constructorul menționat mai sus vor duce la îndeplinire prevederile acestei decizii.

Reamintim că, orice problemă întâmpinată de cetățeni, în contextul actual al epidemiei de , poate fi semnalată la numerele de telefon ale Direcției de Sănătate Publică Prahova 0244/407 776, 0244/407 780, 0244/407 760, 0244/595 402 sau la TELVERDE 0800 800 358.

Municipalitatea le mulțumește ploieștenilor pentru înțelegere și le recomandă calm și o atitudine civică în aceste momente.

Articolul precedentPeste 1290 de persoane infectate cu CoVid-19, în România! 24 sunt în stare foarte gravă!
Articolul următorUn nou incident într-un centru de carantină din Prahova. Protagonistul, același din scandalul de weekendul trecut
Ziarist cu o experientă de peste 25 de ani. O cariera in care a trecut prin presa scrisa,radio,televiziune (moderator al mai multor talk show-uri la posturi de televiziune din Ploiesti) si o vasta experienta in presa online.