În ultimele două zile, polițiștii locali au efectuat acțiuni de control privind comerțul neautorizat cu flori, în zonele adiacente cimitirelor Viișoara și Bolovani, în cartierul Mihai Bravu și pe Bulevardul Republicii.

Comunicatul Primăriei Ploiești:

Primăria Municipiului Ploiești informează cetățenii că, în perioada 26 – 27 aprilie 2021, polițiștii locali au efectuat acțiuni de control privind comerțul neautorizat cu flori, în zonele adiacente cimitirelor Viișoara și Bolovani, în cartierul Mihai Bravu și pe Bulevardul Republicii.

Astfel, s-a procedat la aplicarea a 9 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 7000 lei, pentru desfășurarea comerțului stradal pe alte amplasamente decât cele aprobate de Consiliul Local Ploiești și luarea măsurii complementare de confiscare a 2232 fire de flori (lalele, narcise, garoafe), în temeiul Regulamentului de gospodărire a municipiului, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 228/16.10.2006.

Produsele confiscate au fost predate către S.C. Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești S.R.L., în vederea valorificării.

Pentru asigurarea  unui comerț civilizat, polițiștii locali vor continua acțiunile specifice de monitorizare și control la nivelul agenților economici care comercializează produse în piețele agroalimentare de pe raza administrativ-teritorială a municipiului Ploiești.

De asemenea, prin aceste acțiuni, se va avea în vedere și asigurarea respectării măsurilor de protecție și prevenire a răspândirii COVID-19.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentRealitatea de lângă tine. Familia care locuiește într-o casă de 10 mp. Povestea Florinei, mamă singură cu 3 fetițe
Articolul următor1.850 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV–2