Inspecția Națională a Apelor Române a efectuat mai multe controale la începutul lunii noiembrie, în județele Dâmbovița și Neamț, dar și în Prahova. Valoarea amenzilor s-au cifrat la 600.000 de lei, din care 75.000 de lei în Prahova.
Verificările au vizat modul de exploatare a agregatelor minerale (balastire), iar în Prahova, potrivit reprezentanților Apelor Române, controalele au avut loc la Târgșoru Vechi, Valea Pârâului, Albești – Paleologu, Bucov, Piatra, Brătești și Ariceștii Rahtivani.

„În urma controalelor efectuate au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 75.000 de lei pentru încălcarea prevederilor din autorizațiile de gospodărire a apelor”, se arată în răspunsul transmis Observatorulph.ro.

Reamintim faptul că în perioada 1-5 noiembrie au fost verificate activitățile de exploatare a agregatelor minerale din județele Dâmbovița, Neamț și Prahova, fiind organizate 18 controale și aplicate sancțiuni de peste 600.000 de lei.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentBilanț coronavirus 13 noiembrie: 4.006 cazuri și 323 decese
Articolul următorO persoană a ajuns la spital în urma unui accident petrecut sâmbătă pe DN1