Control intern la DNA Ploiești, după ce fostul şef al Direcţiei, Lucian Onea, a fost pus sub urmărire penală

onea1
Potrivit unui comunicat transmis de instituție, procurorul șef interimar Anca Jurma a luat decizia având în vdere comunicatul de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din data de 25 iulie 2018, referitor la punerea în mișcare a acțiunii penale față Lucian Onea.
Comunicatul DNA:Procurorul șef al DNA, doamna Anca Jurma, a dispus efectuarea unui control la Serviciul teritorial Ploiești, având ca obiect:1. situația dosarelor și lucrărilor care privesc, indiferent de calitatea lor procesuală, pe Vlad Cosma, Andreea Cosma și Mircea Cosma, aflate în lucru la Serviciul teritorial Ploiești, stadiul urmăririi penale sau al soluționării acestor dosare/lucrări și procurorii desemnați cu soluționarea lor;2. verificarea actelor și măsurilor procesuale dispuse de domnul procuror Onea Lucian Gabriel în dosarele și lucrările care privesc, indiferent de calitatea lor procesuală, pe Vlad Cosma, Andreea Cosma și Mircea Cosma, aflate în lucru la Serviciul Teritorial Ploiești, după data de 21.05.2018.
Citește și:
- 21:32 - Președintele Nicușor Dan participă la reuniunea Consiliului European: energia, prioritate pentru România
- 20:42 - Line-up spectaculos la Electric Castle: peste 200 de artiști, cu The Cure și Twenty One Pilots în prim-plan
- 19:29 - Estonia, singurul aliat NATO dispus să îl ajute pe Trump în Strâmtoarea Ormuz
- 18:57 - Internauții îl fac praf pe Sebastian Ghiță: fugarul a devenit viral după ce i-au compus o melodie ironică
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News











