Poliţiştii efectuează, marţi dimineaţă, 16 percheziţii în municipiul Ploieşti, la persoane bănuite de săvârşirea mai multor fapte comise cu violenţă. Potrivit unor surse judiciare, este vorba despre membri ai clanurilor Mantu şi Zetreanu.
“Activitatea poliţiştilor Secţiei nr. 1 de Poliţie Ploieşti a constat în documentarea infracţională a 13 persoane, cu vârste între 18 şi 45 de ani, care, în cursul lunii septembrie a.c., ar fi săvârşit infracţiuni precum tulburarea ordinii şi liniştii publice, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uzul de armă fără drept şi distrugere”, transmit reprezentanții Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Prahova.
Potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres, membrii clanurilor Mantu şi Zetreanu sunt vizați de percheziții, în timpul răfuielilor dintre cele două părţi fiind folosite bâte, topoare, pistoale.
De altfel, la percheziţii au fost depistate arme albe din mai multe categorii, mai arată sursele citate.
La acţiune participă şi poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale, ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, Serviciului Rutier, dar şi poliţişti din cadrul Serviciului Criminalistic.
Suportul de specialitate este asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.
Activităţile beneficiază de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Prahova şi al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile “Matei Basarab” Ploieşti.