Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Brașov -Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, pun, miercuri,  în executare cinci mandate de percheziție domiciliară și două mandate de aducere, pe raza județelor Brașov și Prahova, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșiriii infracțiunilor de ”evaziune fiscală” și ” delapidare”.

Din cercetări, a reieșit faptul că o societate comercială a înregistrat cheltuieli fictive în contabilitate, în scopul diminuării bazei impozabile.

Prejudiciul estimat în cauză se ridică la valoarea de aproximativ 4.300.000 lei.

Cu ocazia efectuării perchezițiilor se vor ridica documente și se vor efectua activități procedurale, ce se impun, pentru stabilirea situației de drept.

Acțiunea, desfășurată sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, beneficiază de sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic Brașov, luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov în colaborare cu polițiști din cadrul I.P.J. Prahova..

Articolul precedentFOTO Autoturism în flăcări la Mizil
Articolul următorPloieşteancă, dată în urmărire internațională, reţinută în Prahova pentru a fi extrădată în Marea Britanie
Ziarist cu o experientă de peste 25 de ani. O cariera in care a trecut prin presa scrisa,radio,televiziune (moderator al mai multor talk show-uri la posturi de televiziune din Ploiesti) si o vasta experienta in presa online.