Descoperire arheologică impresionantă pe lotul Ploiești-Buzău al A7, anunță Compania de Drumuri (CNAIR). Arheologii au descoperit un mormânt princiar – al unui războinic – datat, pe baza inventarului, în epoca migrațiilor.
În timpul lucrărilor la autostrada Ploiești-Buzău, muncitorii au făcut o descoperire arheologică de excepție. Acolo s-a găsit mormântul unui călăreț războinic alături de calul său și peste 100 de bijuterii. Lucrările au fost oprite imediat, iar la fața locului au venit mai multe echipe de arheologi care au făcut săpături toată noaptea.
Pentru proiectul de infrastructură Autostrada A7, Ploiești-Buzău, investigațiile arheologice planificate la faza studiului de fezabilitate au fost limitate, deoarece unele suprafețe din traseu nu erau expropriate și, din acest motiv, arheologii s-au aflat în imposibilitatea de a avea acces în teren, chiar dacă legislația prevede realizarea studiilor geotehnice, arheologice etc. pe întregul traseu al proiectului de infrastructură rutieră (încă din această etapă!), explică CNAIR.
Arheologii spun că au descoperit un mormânt ce datează din epoca migrațiilor. Aceste descoperiri arată traseul urmat de popoarele migratoare în periplul lor.
Specialiștii au găsit bijuterii, arme decorate cu pietre prețioase și obiectele vestimentare realizate din aur.
Săpăturile au fost făcute în condiții deosebite. Din cauza ploilor, arheologii au hotărât să ridice artefactele la suprafață în aceeași zi. Au lucrat ore în șir la lumina lămpilor până la primele ore ale dimineții.
„Este vorba despre un mormânt de călăreț inclusive a fost descoperit și capul și o parte din cal, printre altele avea și o sabie lângă, aurită, un pumnal decorat tot cu aur pe defensă.
La picioare avea și un cazan de bronz, s-a descoperit și tolbă cu săgeți și întăriturile decorate din os.
Pe față avea aplicat ceea ce ar putea fi o mască de aur, ce s-a păstrat din ea”, a explicat dr. Silviu Ene, responsabil științific Institutul de Arheologie ,,Vasile Pârvan’’, București.
Conducerea Institutului de Arheologie din București a explicat că desfășurarea săpăturilor devine din ce în ce mai dificilă.
„În contextul unei finanțări din ce în ce mai mici pe care statul roman o oferă cercetărilor arheologice în cadrul unor proiecte mari de infrastructură reprezintă o șansă câteodată nesperată de a continua”, a spus directorul adjunct Institutul de Arheologie ,,Vasile Pârvan’’, București, dr. Radu Băjenaru.