Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești a fost sesizată de către conducerea Școlii de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” Câmpina, cu privire la existența unor date referitoare la posibile comportamente deviante ale unor elevi determinate de consumul de substanțe cu efecte psiho-active.
Având în vedere aspectele semnalate, la data de 01.10.2019, lucrătorii B.C.C.O. Ploiești, împreună cu cadrele Școlii de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” Câmpina, au procedat la efectuarea de activități specifice, ocazie cu care au fost depistate și ridicate de la doi elevi mai multe pliculețe din material plastic transparent, cu urme de substanțe, o bancnotă rulată și două tubulețe cu urme de substanță, o țigaretă confecționată artizanal, ce conține materie vegetală cu aspect de cannabis, precum și o altă cantitate de materie vegetală, cu aspect de cannabis (sub 0,2 grame).
În cauză, a fost sesizată Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești, pentru continuarea cercetărilor și luarea măsurilor legale.
Din punct de vedere disciplinar au fost luate măsurile procedurale, cei doi pierzându-și calitatea de elevi ai Școlii de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” Câmpina.