Doi turiști au cerut, duminică seară, ajutorul salvamontiștilor, după ce au rămas blocați în Bucegi, pe Valea Caraimanului.

Aceștia nu au mai reușit să continue drumeția și, când au constatat că se înserează și se află abia la jumătatea traseului, au apelat la ajutorul Salvamont.

“Acţiune în desfășurare pentru salvarea a doi turişti trecuţi de 60 de ani care şi-au supraevaluat forţele şi s-au încumetat să coboare pe Valea Caraimanului la o oră aşa de târzie.

Pe la jumătatea traseului unul dintre ei s-a epuizat fizic şi nu a mai putut să meargă.

Acum salvatorii încearcă să-i coboare”, au relatat cei de la Salvamont Bușteni într-un mesaj transmis duminică, în jurul orei 20.30.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentAccident pe DN 1B, la Valea Călugărească. Trei persoane rănite
Articolul următorAccident cumplit la Teişani, Prahova. Un bărbat a murit, iar alte 9 persoane sunt rănite