În ultimele 24 de ore, peste 400 de polițiști, jandarmi, polițiști locali și reprezentanți ai autorității locale au acționat pentru verificarea modului în care se respectă prevederile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Au fost verificate peste 260 de obiective/locații (societăți comerciale, restaurante, terase, parcuri, mijloace de transport în comun, gări), fiind legitimate peste 2.800 de persoane și verificate peste 350 de autovehicule.

În ultimele 24 de ore, pentru neregulile constatate au fost aplicate peste 150 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 21.000 de lei.

Astfel, polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Blejoi au fost sesizați sâmbătă despre faptul că, într-un restaurant de pe raza localității Păulești are loc un eveniment privat.

La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au constatat faptul că în incinta localului erau organizate trei evenimente, respectiv un botez și două aniversări, motiv pentru care administratorul locației a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.500 lei, conform Legii nr. 55/2020 pentru organizarea de evenimente private.

Totodată, au fost sancționați și organizatorii evenimentelor, conform Legii nr.55/2020. Nu s-a impus sancționarea participanților întrucât aceștia respectau distanțarea socială și condițiile impuse de legislația în vigoare.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentColoane de mașini pe DN 1, sensul de mers spre Ploiești. Rute alternative
Articolul următorAlexandru A.: Atentat la siguranța națională