Două femei au scăpat ca prin minune după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat. Evenimentul s-a produs luni seară, pe Centura de Vest a Ploieștiului, în zona sensului giratoriu de lângă Rompetrol.

Potrivit Poliției, un autoturism care deplasa pe sensul spre București s-a răsturnat pe câmp, după ce persoana aflată la volan a pierdut controlul asupra direcției.

ISU Prahova a anunțat că la locul evenimentului a găsit două victime, femei în vârstă de 50 (șoferița), respectiv 33 de ani, rănite, dar care au reușit să iasă din autoturismul rămas pe plafon, care a și luat foc în urma impactului.
 
La fața locului au intervenit pompieri, un echipaj de descarcerare și două ambulanțe SMURD. Victimele au primit primul ajutor, ulterior ele fiind transportate la spital.

 

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentMinistrul Agriculturii la Realitatea Plus. Prin schemele de sprijin urmărim ca cerealele să nu mai plece la export
Articolul următorDe la 1 iunie se majorează valoarea tichetelor de masă. Cât vor câștiga angajații în plus, pe lună