Garda de Mediu Prahova a raportat vineri două incidente de mediu. A fost vorba despre o scurgere de ţiţei dintr-o conductă Conpet, pe un teren situat la nord de Ploieşti, şi o deversare de produs petrolier în apele râului Lopatna, în nord-estul judeţului.

Instituţia anunţă că a făcut verificări în comuna Cărbuneşti, unde a apărut o avarie la conducta care transportă ţiţei. În urma acestei avarii, au existat scurgeri de produs petrolier în apele râului Lopatna, care traversează comuna, a anunţat Garda de Mediu Prahova.

Verificările pe teren au fost făcute vineri, în jurul orei 13.45.

“În urma verificării la fața locului , comisarii de mediu au identificat o avarie la conducta de transport țiței din comuna Cărbunești ce apartine unui operator în domeniul petrolier care desfășoară activitate în zona respectivă. A fost afectată o suprafața însemnată de sol în terasa malului stâng al râului Lopatna. Pe cursul de apa în zona identificată s-a constatat prezența de irizații de produs petrolier și miros caracteristic acestora. Până în momentul de față nu s-a putut stabilii cauza incidentului. S-a dispus ca măsură imediată remedierea avariei. După stabilirea și identificarea sursei ce a cauzat avaria, se vor lua măsuri de prevenire împotriva factorilor responsabili și se vor aplica prevederile legale ce se impun”, a anunţat Comisariatul Judeţean Prahova al GNM.

Au existat două incidente de mediu, al doilea producându-se la mai puţin de o oră distanţă, pe un teren privat situat în Blejoi, aproape de ieşirea din Ploieşti prin cartierul Albert.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentAccident pe DN1A. O maşină s-a răsturnat şi a ajuns într-o curte
Articolul următorFOTO Accident grav în Ialomița. Două persoane rănite