Premierul Ludovic Orban a anunțat, miercuri seară, că guvernul va adopta în ședința de joi o ordonanță de urgență pentru a amâna termenul de intrare în vigoare a legii privind dublarea alocațiilor pentru copii. Prorogarea va fi până la data primei rectificări bugetare, după 1 iulie.

Ludovic Orban a fost nuanțat în privința momentului în care alocațiile acum în plată vor ajunge la nivelul dublu, precizând că trebuie să vadă „cum evoluează economia”. „Vom proroga termenul de intrare în vigoare până la primul moment când vom putea face rectificarea: după 1 iulie. (…) După primele 6 luni ale anului vom vedea cum evoluează economia. Vom crește alocațiilor cu cât ne permit resursele. Vom crește alocațiile, cum le vom crește, vom vedea”, a spus Orban.

Măsura dublării alocațiilor nu va putea fi aplicată imediat, dar în câteva luni Guvernul va găsi resurse, a susținut miercuri președintele Klaus Iohannis, care cu o zi în urmă a promulgat această lege inițiată de PSD. El a susținut că a promulgat actul normativ pentru că este “în regulă”, dar problema care trebuie rezolvată ține de bugetul de stat. “Vreau să subliniez o chestiune foarte importantă fiindcă am observat câteva interpretări neconforme – și eu, și Guvernul ne dorim creșterea alocațiilor pentru copii. Legea este în regulă, astfel că am promulgat-o. Problema care trebuie acum rezolvată este una care ține de bugetul național, aprobat înaintea adoptării acestei legi”, a declarat Iohannis.

El a mai spus că probabil că legea nu va putea fi aplicată imediat, dar în câteva luni Guvernul va găsi resursele.

Răspunzând unei întrebări, Iohannis a afirmat că dacă vor fi tăiate pensiile speciale “cu siguranță” apare un disponibil care poate fi folosit pentru creșterea alocațiilor, dar este un calcul pe care trebuie să îl facă Guvernul.

Potrivit legii promulgate marți de Iohannis, alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de:

600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap

300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii prevăzuţi la art. 1

600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap

Decizia are loc în contextul în care premierul Ludovic Orban anunțase că PNL ia în calcul patru variante pentru sancționarea proiectului de lege al PSD care a trecut de Parlament privind creșterea alocațiilor. Printre variante se număra atacarea la CCR, prorogarea termenului de intrare în vigoare sau angajarea răspunderii Guvernului.

Marți, la scurt timp după promulgarea legii, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a declarat că majorarea alocaţiilor pentru copii nu se poate face peste noapte, deoarece nu sunt fonduri prevăzute în buget, astfel că cel mai probabil măsura va putea fi implementată după rectificarea bugetară din luna iulie 2020.