O explozie puternică s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-o locuință din localitatea prahoveană Bucov.

Explozia a avut loc după miezul nopții, din cauza unei acumulări de gaze. Nu a fost urmată de incendiu, însă suflul a fost extrem de puternic și a distrus inclusiv gardul proprietății învecinate.

În urma exploziei, o femeie de 41 de ani a suferit răni grave, prezentând arsuri pe 80% din suprafața corpului. Victima a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Ploiești

ISU Prahova a intervenit cu două echipaje de pompieri și unul de terapie intensivă mobilă.

Sursa: ISU Prahova

Articolul precedentTentativă de suicid la Câmpina. O femeie, găsită într-un lac!
Articolul următorO tânără care voia să-și facă selfie a căzut într-o prăpastie în Bucegi
Ziarist cu o experientă de peste 25 de ani. O cariera in care a trecut prin presa scrisa,radio,televiziune (moderator al mai multor talk show-uri la posturi de televiziune din Ploiesti) si o vasta experienta in presa online.