În etapa a 10-a a Ligii a 2-a la fotbal, FC Brașov a întâlnit, astăzi, pe Stadionul Tineretului, liderul Petrolul Ploiești.

La primul meci pe banca tehnică în postura de antrenor principal, Andrei Șanta a avut parte de un eșec usturător. Galben-negrii au fost învinși cu 0-4, 0-1 la pauză, de ploieșteni. Golurile confruntării au fost marcate de Jarovic (min. 14 și 60), Cebotaru (min. 54) și Tincu, din penalty, în minutul 74. Din minutul 57, stegarii au evoluat în inferioritate numerică, după eliminarea lui Burlacu, pentru al doilea cartonaș galben. După 10 etape, FC Braşov este pe locul 16 în Liga a 2-a, cu 9 puncte. Etapa viitoare, pe 25 octombrie, stegarii se vor deplasa pe terenul echipei de pe locul 3, Concordia Chiajna.

Articolul precedentAcțiune în sistem integrat în județul Prahova, pentru prevenirea infectării cu COVID-19
Articolul următorO tânără de 16 ani din Puchenii Mari a fost dată dispărută