FCSB se pregătește pentru primul meci din grupa unică a Europa League împotriva echipei RFS.

FCSB – RFS, partidă contând pentru etapa 1 din grupa unică din Europa League, va avea loc astăzi, de la ora 22:00, pe Arena Națională. Campioana României o va înfrunta pe câștigătoarea întrecerii interne din Letonia. Evaluată de Transfermarkt la 36,85 milioane de euro, FCSB va porni pe Arena Națională ca principală favorită în fața celor de la RFS (9,4 milioane de euro).

La conferința de presă premergătoare partidei FCSB- RFS, antrenorul Elias Charalambous a menționat că din tabăra roș-albaștrilor va lipsi doar un singur titular de drept, respectiv stoperul Siyabonga Ngezana. “Este primul meci din Europa în grupă. Toți vrem să începem cu dreptul. Nu este ușor, dar acești jucători sunt foarte bucuroși să joace în astfel de meciuri. Suntem entuziasmați, vrem să ne bucurăm de aceste meciuri, dar să facem și puncte. Numele RFS nu spune foarte multe, dar am analizat adversarul. Au trecut de Apoel, o echipă din Cipru. Pafos, altă echipă din Cipru, a trecut de CFR, asta spune multe. Ne întoarcem pe stadionul nostru, vom avea mulți fani alături și vrem să-i facem fericiți. Dacă ținem cont de numele echipelor, noi suntem favoriți, dar dacă privim calitatea adversarului, este 50-50. Trebuie să fim la cel mai înalt nivel. Dacă nu suntem, niciun meci nu este ușor. Ne întoarcem pe un stadion pe care îl știm foarte bine, cu un gazon bun, am câștigat un titlu acolo. Pot veni mai mulți spectatori. Terenul este unul de calitate, este foarte important pentru noi, pentru că vrem să jucăm un fotbal de calitate. Sperăm să câștigăm mâine, asta ne va face fericiți pe toți. În fiecare zi avem antrenamente, încercăm să îmbunătățim totul. Ngezana încă nu s-a recuperat, doar el va lipsi. Îi mulțumim lui Dumnezeu că avem mulți jucători, multe soluții! Echipa de start o veți vedea mâine. Sunt o echipă foarte organizată, compactă. Joacă diferit în Europa față de cum o fac în campionat. Știm la ce să ne așteptăm, știm că sunt foarte buni la fazele fixe. Pentru mine, Târnovanu este cel mai bun portar din România, nu pot să zic că nu mă simt sigur cu el. Chiri este un jucător foarte important, este o persoană foarte importantă în club și curând o să îl vedeți jucând.

Sursa: Realitatea de Arges

Articolul precedentBERD A SCĂZUT SEMNIFICATIV, LA 1,4%, ESTIMĂRILE PRIVIND CREŞTEREA ECONOMIEI ROMÂNEŞTI ÎN 2024
Articolul următorGENERALII COLDEA ȘI DUMBRAVĂ NU SCAPĂ DE CONTROLUL JUDICIAR!