O femeie de 38 de ani originară din Sri Lanka şi care lucra ca menajeră pentru o familie din Prahova este căutată de Poliţie, după ce a fost dată dispărută sâmbătă.

Dispariţia a fost anunţată de persoana care o găzduia în casă.

“La data de 9 octombrie  a.c., în jurul orei 09:50, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Blejoi au fost sesizați de către o femeie despre faptul că, menajera sa, CHAKKRAWARTHIGE SADAMALI NILUKA,  cetățean al statului Sri Lanka, în vârstă de 38 de ani, care locuiește cu apelanta, în comuna Târgșoru Vechi, a plecat în mod voluntar de la domiciliu, fără a se mai întoarce”, a anunţat Poliţia Prahova, care a publicat şi o fotografie a femeii, îndemnând toate persoanele care dețin informații ce pot conduce la găsirea acesteia să apeleze serviciul unic de urgență 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de Poliție.

Semnalmente: înălțime aproximativ 1,65 m, greutate 65 kg,  constituție corpolentă, ten închis-mulatru, păr brunet, lung, ochi căprui.

La momentul plecării purta pantaloni de culoare bleu, pulover alb, încălțăminte sport de culoare neagră, un rucsac din imitație de piele, bej, cât și o geantă de călătorie albastră.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentPeste 10.000 de cazuri noi de COVID-19, în ultimele 24 de ore! Situația în fiecare județ
Articolul următorMiron Mitrea, scenariu incendiar despre viitorul PNL: Dacian Cioloș să fie principalul șef al Dreptei din România