Galop la Ploiesti

Aproximativ 700 de spectatori au mers duminică la Hipodromul Ploieşti care a găzduit o nouă reuniune hipică oficială. Au avut loc atât curse de trap, cât şi de galop, dar şi, ca o surpriză pregătită publicului, un show ecvestru pus la cale în colaborare cu Cezar Manolescu şi Lucian Băroiu.

Câştigătorii celor patru curse de trap au fost: Vrăjmaş (Premiul Fănişor), Detoxicated (Premiul Fanfaron), Kamanda (Premiul Godeanu) şi Calligenia BMW (Premiul Gabarit).

Cele două curse de galop ale zilei au fost extrem de spectaculoase, câştigătorii fiind stabiliţi, de fiecare dată, pe ultimii metri. Premiul „Aka Group”, rezervat cailor Pur Sânge Arab, a fost câştigat de armăsarul Marengo, iar Premiul „ProNatura”, în care s-au întrecut cai Shagya Arab, i-a revenit armăsarului Shihan.

La jumătatea reuniunii de , spectatorii prezenţi au avut surpriza să asiste la un show ecvestru deosebit oferit de armăsarul Shaman şi călăreţii Melinda Szabo şi Bogdan Gheorghe, care au prezentat o serie de acrobaţii pe cât de periculoase, pe atât de spectaculoase.

 

Articolul precedentAccident la ieșirea din Ploiești! Trei persoane au ajuns la spital
Articolul următorMagazin în flăcări, în localitatea prahoveană Cocorăștii Colț
Ziarist cu o experientă de peste 25 de ani. O cariera in care a trecut prin presa scrisa,radio,televiziune (moderator al mai multor talk show-uri la posturi de televiziune din Ploiesti) si o vasta experienta in presa online.