Jandarmii au continuat, în acest weekend, acţiunile pentru combaterea delictelor silvice. Iar raziile nu au rămas fără urmări, dat fiind că apropierea iernii îi împinge pe mulţi să se aprovizioneze ilegal, direct din pădure.

Reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova au anunţat că, pe 9 şi 10 noiembrie, acţiuni pe această linie au fost organizate pe raza localitaţiilor Coţofeneşti, Tătaru, Lapoş şi Zămbroaia. În cadrul controalelor au fost depistate cinci persoane (C.D. 38 ani, P.M. 46 ani, B.N. 52 ani, B.V. 51 ani şi D.F. 43 ani) “care transportau cu ajutorul a două tractoare şi trei atelaje hipo, material lemnos (esenţă ulm şi salcâm), fără a avea documente de provenienţă. Persoanele au fost sancţionate contravenţional conform art. 19 alin. 1, lit. b, din Legea 171/2010, confiscându-se o cantitate totala de 3,72 mc lemn, care a fost predat lucrătorilor din cadrul Ocolurilor Silvice Vărbila, Slănic şi Vălenii de Munte, valoarea sancţiunilor aplicate ridicându-se la 10.000 lei”, se arată într-un bilanţ transmis de IJJ duminică dimineaţă.

Articolul precedentDoi tineri au fost înjunghiați în timpul unui majorat, într-o comună din Prahova
Articolul următorVIDEO| Incendiu la fosta firmă din Ploiești a ministrului Ștefan Radu Oprea
Ziarist cu o experientă de peste 25 de ani. O cariera in care a trecut prin presa scrisa,radio,televiziune (moderator al mai multor talk show-uri la posturi de televiziune din Ploiesti) si o vasta experienta in presa online.