Incendiu de la fabrica de mezeluri din Mizil, lichidat după 15 ore

Incendiu de la fabrica de mezeluri din Mizil, lichidat după 15 ore
Incendiul care a cuprins o fabrică de mezeluri din Mizil a fost stins de pompieri după o intervenţie de circa 15 ore, la faţa locului rămânând un echipaj care va supraveghea zona pe timpul nopţii, a anunţat, marţi seară, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova.
Incendiul care a cuprins o fabrică de mezeluri din Mizil a fost stins de pompieri după o intervenţie de circa 15 ore, la faţa locului rămânând un echipaj care va supraveghea zona pe timpul nopţii, a anunţat, marţi seară, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova.
Conform sursei citate, în continuare se acţionează pentru înlăturarea efectelor negative, iar o autospecială de stingere va rămâne în dispozitiv pentru supravegherea zonei pe toată durata nopţii.
Datele comunicate anterior de ISU arată că pentru stingerea focului au intervenit 6 ofiţeri şi 45 subofiţeri, 8 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, 3 autospeciale de primă intervenţie şi comandă, o autospecială de descarcerare, două autospeciale de salvare de la înălţime, o ambulanţă SMURD TIM (Terapie intensivă mobilă) şi o autospecială SMURD B2.
Flăcările violente au afectat o hală pe schelet metalic de aproximativ cinci mii de metri pătraţi care cuprindea şi un spaţiu administrativ, arată datele transmise de Prefectura Prahova.
Din cauza temperaturii foarte ridicate, plafonul halei s-a prăbuşit, iar din această cauză focarele continuau să se reaprindă.
În timpul intervenţiei, doi pompieri din cadrul ISU Prahova au fost răniţi.
Astfel, un bărbat de 42 de ani a suferit arsuri de gradele 2 şi 3 pe 15% din suprafaţa corporală şi a fost intubat, medicii suspicionând arsuri de căi aeriene superioare, iar un pompier de 40 de ani are arsuri de gradele 1 şi 2 pe 5% din corp.
Cei doi se află la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti.
Sursa: Realitatea de Prahova
Citește și:
- 14:35 - Iranul anunță că nu va negocia cu SUA sub ultimatumurile lui Donald Trump. ”Am formulat propriile noastre cerinţe”
- 14:23 - Menajera medicului ucis, reținută după ore întregi de audieri. Femeia care l-ar fi omorât ar fi avut un complice - SURSE
- 14:20 - Întâlnire de gradul zero la Palatul Cotroceni
- 12:34 - Românii petrec Paștele la Televiziunea Poporului!
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News










