O casă a fost cuprinsă de flăcări, miercuri dimineaţă, în comuna prahoveană Sângeru. O persoană a fost rănită, iar alta a suferit un atac de panică după declanşarea acestui incendiu.

Pompierii prahoveni au fost chemaţi să intervină la incendiu în jurul orei 9.30, la o locuinţă din satul Mireşu Mare, din comuna Sângeru.

Incendiul se manifestă generalizat, pe o suprafaţă totală de aproximativ 120 de metri pătraţi, a anunţat ISU Prahova.

Din primele informaţii, sunt două victime, dintre care una cu atac de panică şi una cu arsuri, au mai anunţat reprezentanţii ISU Prahova. La faţa locului au fost mobilizate trei autospeciale de stingere.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentAu fost identificați tinerii implicați în scandalul din centrul Ploieștiului
Articolul următorAccident în Ploiești. Un bărbat în vârstă de 52 de ani a fost lovit de un autoturism