ISU Prahova a emis, luni, la rândul său, o alertă pentru populație, în contextul în care, pe parcursul zilei de marți, județul se va afla sub cod galben de vreme rea.

“Marți, 18 mai, începând cu ora 06:00 până la ora 23:00, județul Prahova se va afla sub cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, sunt așteptate ploi abundente cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, urmând să se acumuleze până la 40 de litri/mp. În zonele montane, la peste 1800 m altitudine, vor fi și precipitații mixte.

162 de pompieri cu 71 autospeciale de intervenție și 176 mijloace tehnice sunt pregătiți să intervină în sprijinul populației și autorităților locale din județ”, au precizat reprezentanții ISU Prahova.

Reprezentanții ISU le recomandă cetățenilor, în acest context, să îndepărteze copacii sau ramurile uscate, să asigure sau să înlăture, după caz, elementele de construcție aflate în echilibru instabil, care pe timp de vijelie, ar putea cădea şi provoca victime ori pagube materiale. “Pentru evitarea producerii unor evenimente care vă pot afecta viața și bunurile, pe timpul vântului puternic, a căderilor de grindină sau a descărcărilor electrice atmosferice, adăpostiți-vă în locuințe sau alte spații închise care să vă asigure protecția și deconectați aparatura casnică. De asemenea, pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic parcarea autoturismelor se va realiza în zone ferite, la distanță față de copaci sau stâlpi de electricitate. Având în vedere posibilitatea averselor cu căderi importante de apă, recomandăm populaţiei din zonele vizate de avertizări să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere pentru a facilita evacuarea normală a apelor pluviale”, a mai transmis ISU Prahova, în contextul avertizării meteo.

 

 

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentBilanț coronavirus 17 mai: 392 de cazuri noi, cel mai mic număr de la începutul anului
Articolul următorCe se află în spatele “execuției” lui Vanghelie. Cine îl protejează pe Geoană – Culisele statului paralel, ora 18