Leo Grozavu, tehnicianul Petrolului Ploiești: Meciul cu „U” este istorie, imi asum acel eşec

FC Petrolul revine, vineri, pe „Ilie Oană”, şi speră să-şi reia şirul victoriilor, întrerupt, săptămâna trecută, la Cluj. Adversara „lupilor” va fi Aerostar Bacău, iar meciul va începe la ora 18.00.

Fără doar şi poate, un meci între FC Petrolul Ploieşti şi Aerostar Bacău, disputat pe „Ilie Oană”, nu poate propune decât un singur favorit. Ploieştenii au, conform calculelor hârtiei şi nu numai, prima şansă, însă, evident, tratează confruntarea cu toată atenţia necesară. „Ca orice meci de campionat, şi cel de mâine va fi unul dificil, mai ales că venim după o partidă mai puţin reuşită făcută la Cluj. Însă, meciul cu „U” este istorie, imi asum acel eşec, care, după părerea mea, n-a venit din cauza strategiei alese, ci pentru că nu am gestionat bine săptămâna premergătoare. Urmează o altă partidă şi important este, acum, ce vom face cu Aerostar, o echipă omogenă, ce joacă de mult timp împreună. I-am urmărit, însă, în foarte multe partide din acest sezon, ştim totul despre ei, dar important este ca jucătorii să fie, în permanenţă, 100% capacitaţi şi, atunci când intră pe teren, să aplice ceea ce li se spune”, a declarat Leo Grozavu. Tehnicianul „lupilor” a admis faptul că, spre deosebire de meciul de la Cluj, este posibil ca în primul „11” să apară unele modificări, Leo Grozavu anunţând şi că Toto Tamuz a fost cooptat, în premieră de la revenirea sa la Ploieşti, în lot pentru confruntarea cu Aerostar.

Pentru petrolişti va fi cea de-a cincea confruntare a sezonului susţinută pe teren propriu, în precedentele patru elevii lui Leo Grozavu obţinând trei victorii şi o remiză. În replică, băcăuanii au adus dor un singur punct din deplasare, obţinut în etapa a doua, pe terenul celor de la Metaloglobus Bucureşti (1-1), dar au arătat că obişnuiesc să înscrie destul de mult pe terenuri străine, pierzând la limită, dar după meciuri cu multe goluri, duelurile cu ACS Energeticianul (scor 3-4) şi Universitatea Cluj (scor 2-3).

Partida de vineri va începe la ora 18.00 şi va fi condusă de către o brigadă alcătuită din Kovacs Szabolcs (Satu Mare) – Cosmin Bojan (Tg. Mureş) şi Răzvan Soponar (Baia Mare). Arbitru de rezervă va fi Cristian Georgescu (Bucureşti), iar ca observatori au fost delegaţi Ştefan Constantin (Bucureşti) şi Emil Tudor (Târgovişte).

Articolul precedentS-a deschis Târgul de Toamnă Ploieşti | GALERIE FOTO
Articolul următorTrafic aglomerat pe DN1, spre munte