Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pus în aplicare de poliţiştii prahoveni

Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pus în aplicare de poliţiştii prahoveni
Polițiștii ploieșteni au depistat vineri, pe o stradă din cartierul Bereasca, un bărbat căutat după ce primise o pedeapsă cu închisoarea, pentru amenințare.
Polițiștii ploieșteni au depistat vineri, pe o stradă din cartierul Bereasca, un bărbat căutat după ce primise o pedeapsă cu închisoarea, pentru amenințare.
Este vorba despre un recidivist care mai fusese condamnat, cu suspendare, pentru proxenetism. Pentru că nu a putut să-și vadă de treabă, acum va ispăși ambele pedepse.
"La data de 14 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr.1 de poliție Ploiești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat pe strada Fragilor din municipiul Ploiești un bărbat în vârstă de 42 de ani pe numele căruia Judecătoria Ploiești a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Astfel, prin sentința penală, Judecătoria l-a condamnat la 6 luni de închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de amenințare, la care se adaugă pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare dispusă cu suspendarea executării sub supraveghere pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism", a anunțat IJP Prahova.
Bărbatul a fost încarcerat la Penitenciarul Mărgineni.
Sursa: Realitatea de Prahova
Citește și:
- 14:09 - Când sărbătorim Paștele în 2027 și în următorii ani
- 12:41 - Se răcește relația între naș și fin? Gigi Becali, tenisuni cu Mirel Rădoi din cauza lui Chiricheș
- 11:48 - Iranul ridică tensiunea: avertisment dur pentru navele militare după negocierile ratate cu SUA
- 10:57 - Nicușor Dan, mesaj de Paște pentru români: „Binele poate vindeca o societate”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News











