Ministrul Dezvoltării, Adrian-Ioan Veştea, anunţă că a fost aprobată alocarea a peste 1,3 miliarde de lei, prin Programul ”Anghel Saligny”, pentru 114 sisteme inteligente de distribuţie a gazelor naturale. ”Continuăm să sprijinim cetăţenii şi autorităţile publice locale, prin finanţarea unor investiţii care să le asigure un trai normal, în condiţiile în care, în prezent, 70% dintre localităţile din România nu sunt racordate la reţeaua de distribuţie a gazelor naturale”, afirmă Veştea.

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Adrian-Ioan Veştea, şi ministrul Energiei, Sebastian-Ioan Burduja, au aprobat, prin ordin comun, alocarea sumei de 1.307.355.841,41 de lei pentru realizarea a 114 sisteme de distribuţie a gazelor naturale, inclusiv a branşamentelor, precum şi a racordului la sistemul de transport al gazelor naturale în 8 judeţe, se arată într-un comunicat de presp transmis, joi, de MDLPA.

Proiectele vizează atât înfiinţarea de noi sisteme de distribuţie a gazelor naturale, cât şi extinderea şi modernizarea sistemelor existente, prin transformarea în sisteme inteligente de distribuţie a gazelor naturale, iar finanţarea va fi asigurată prin Programul Naţional de Investiţii ”Anghel Saligny”, coordonat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

”După cum m-am angajat, continuăm să sprijinim cetăţenii şi autorităţile publice locale, prin finanţarea unor investiţii care să le asigure un trai normal, în condiţiile în care, în prezent, 70% dintre localităţile din România nu sunt racordate la reţeaua de distribuţie a gazelor naturale”, a menţionat ministrul Veştea.

În perioada următoare, vor fi analizate şi documentaţiile depuse de celelalte 33 de judeţe, astfel încât să fie alocate cât mai repede sumele necesare realizării acestor obiective.

Prin Programul Naţional de Investiţii ”Anghel Saligny”, sunt alocate 65,5 miliarde de lei pentru extinderea şi modernizarea reţelelor de drumuri, poduri, apă, canalizare şi gaz.

Sursă: News.ro

 

Articolul precedentFranța a învins Italia în derby-ul zilei la CE U21
Articolul următorRomânia, între caniculă și vijelii puternice – Prognoza completă de la ANM