Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Ploiești au propus, ieri, arestarea preventivă pentru un tânăr din municipiu bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie. Băiatul a ajuns după gratii.

Fapta ar fi avut loc în urmă cu aproximativ trei săptămâni, în plină zi. “În fapt, la data de 15 iulie a.c., polițiștii de investigații criminale s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în cursul aceleiași zile, în jurul orei 16.00, în timp ce se aflau în zona de sud a municipiului Ploiești, autori necunoscuți, prin întrebuințarea de violențe, au deposedat o femeie de rucsacul personal, portofelul cu acte, bani și telefonul mobil, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 7.000 de lei.

În urma cercetărilor efectuate și a activităților specifice desfășurate, în cursul zilei de ieri, a fost identificat autorul infracțiunii, ca fiind un tânăr de 17 ani, care domiciliază în municipiul Ploiești”, a transmis IJP Prahova.

Tânărul a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, a mai anunțat sursa citată.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentPrahova, Spărgători de locuințe prinși în flagrant de polițiști
Articolul următorBilanț coronavirus 11 august: 326 de cazuri noi, 8 decese