Un motociclist a fost accidentat mortal, sâmbătă dimineaţă, pe drumul naţional DN 1A, la Teişani, traficul în zonă fiind deviat, anunţă Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova.

În evenimentul rutier au fost implicate o motocicletă condusă de un tânăr de 24 de ani şi un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani.

În urma accidentului rutier, motociclistul a decedat, precizează IJP Prahova.

Rezultatul la testarea cu aparatul etilotest a fost negativ în cazul conducătorului auto.

Traficul rutier în zonă e deviat.

AGERPRES

Articolul precedentMIRCEA LUCESCU – ESTE O VICTORIE IMPORTANTĂ, DAR TREBUIE SĂ FIM FOARTE ATENŢI ÎN CONTINUARE
Articolul următorUS OPEN: JELENA OSTAPENKO ŞI LIUDMILA KICENOK, ÎNVINGĂTOARE ÎN FINALA PROBEI FEMININE DE DUBLU