Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române a anunțat, luni, că din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, au fost închise circulației publice mai multe tronsoane de drumuri. La munte, inclusiv în Prahova, a nins, iar la altitudini de peste 1800 metri a fost în vigoare o atenționare de cod portocaliu de vânt puternic și ninsori abundente.

Circulația rutieră este închisă în județul Gorj pe DN 67C Novaci – Rânca, pe tronsonul kilometric 16 – 34+800, în județul Alba, pe DJ 750 Gârda de Sus – Sfoartea și în județul Hunedoarap DJ 687E Ruda – Poenița Voinii.

„Pe mai multe artere rutiere din județele Alba, Argeș, Bistrița-Năsăud, Brașov, Covasna, Cluj, Caraș-Severin, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Neamț, Sibiu, Suceava, Vâlcea și Vrancea, se circulă în condiții de iarnă, fiind depus un strat subțire de zăpadă pe suprafața carosabilă, se acționează constant cu utilaje și material antiderapant”, a anunțat Centrul Infotrafic.

Pe autostrăzile principale, respectiv A1 București-Pitești, A2 București-Constanța și A3 București-Ploiești, se circulă în condițiile unui carosabil uscat, fără precipitații, cu vizibilitate bună.

„Pentru o circulație în siguranță în condiții de iarnă, le recomandăm conducătorilor auto ca, înainte de a pleca la drum, să se intereseze cu privire la condițiile meteo-rutiere existente pentru zonele pe care le tranzitează, iar dacă drumurile sunt acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, să aibă obligatoriu autovehiculele echipate cu anvelopele de iarnă, să aibă funcționale sistemele de iluminare și dezaburile și să le folosească adecvat, să-și asigure o bună vizibilitate prin parbriz, lunetă și geamuri laterale și să adopte constant o conduită preventivă, circulând cu viteză redusă și atenție sporită”, a precizat Centrul Infotrafic.

În Prahova, la altitudini de peste 1800 de metri, până luni, 31 ianuarie, ora 08.00, a fost în vigoare un cod portocaliu de vânt puternic și ninsori abundente.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentAccident pe DN1, pe raza localității Azuga
Articolul următorVeste bună pentru pensionari! Marius Budăi: „Renegocierea PNRR pe pensii nu e un MOFT. Nu ne încadrăm în 9,4%. Nicolae Ciucă, de acord”